Smok- The New Generation

Posted: May 26, 2009 in O

Trece şi luna asta şi iar nu am scris nimic. Păi e frumos? “Nuuu!” (ar urla în cor zecile de mii de fani ai acestui blog proaspăt precum laptele de dinozaur). Deci, mă comformez.

Sunt stupefiat că multă lume nu apreciază postarea de filmuleţe în cadrul articolelor de pe blog. Adică cum, să pierd juma de zi povestind ultimul film văzut, când pot, foarte frumos, să pun un trailer de 5 minute şi gata, am scăpat, nu? “Nuuuu!” (răsună glasul sutelor de fani, din ce în ce mai sictiriţi). Să luăm cazul primilor bloggeri din istorie: oamenii cavernelor. Venea cromagnon-ul acasă de la servici, şucărit că nu a fost avansat shaman junior, îi trăgea doi pumni în cap lu’ paleolitica de nevastă-sa că iar a ars supa de omizi, şi se apuca să compună la blogul personal şi mural. Cuvinte, metafore, gramatică? Aiurea. Mai întâi desena un bou şi un cur de maimuţă, ce simbolizau pozele de la nuntă. Apoi picta o turtă aburindă de vacă, ce reprezenta planurile lui de viitor. Totul creat doar cu ajutorul salivei amestecate din belşug cu ceară de urechi. Artă nemuritoare, dragii mei, imagini ce ard retina, nu chestii supte din deget. Iar dacă avea chef, punea şi muzică. O lipea de peretele peşterii (sus, în dreapta) pe baborniţa de bunică-sa, care, la cei 32 de ani ai ei nu mai avea nici un dinte în gură, dar care cânta ca o apucată cântece de dragoste şi de foame. Vizitatori unici? Milioane, mai ales de când cu dezvoltarea turismului speologic.

Acestea fiind scrise, să trecem la subiectul articolului de faţă. Poate că v-aţi dat seama din tonul folosit anterior că sunt cam supărat. Păi cum să nu fiu dacă o dramă a spulberat liniştea familiei mele? Vi-l ma amintiţi pe Smok?”Nuuu!” (strigă plictisită duzina de fani).  Smok, cotoiul familiei, şi-a pierdut  lunile trecute iubita într-un tragic accident automobilistic. Nu ştiu mai multe detalii despre acest fapt regretabil, ştiu doar că, în perioada care a urmat, Smok a suferit precum un câine. Nu se mai atingea de mâncare, lipsea nopţile de acasă, venea dimineaţa cu ochii roşii şi cu blana jumulită. Uneori rămânea ore întregi cu privirea în gol, contemplând deşertăciunea vieţii atât de efemere. Mica lui inimă era distrusă. La fel şi noi.

Dar viaţa are căile sale de a vindeca răni atât de profunde. Iar una din aceste căi i-a îndreptat lui Smok paşii către Miţa, regina europubelelor. Mult mai în vârstă şi mai rutinată decât el, Miţa îi suci minţile in doi timpi şi trei mişcări, profitând de vulnerabilitatea emoţională a masculului cu ochi albaştrii şi zgardă nouă de purici. Până să ne dăm seama,  ne-am trezit că ne aduce baragladina acasă. Am încercat să o alungăm discret, cu pietre, zadarnic însă, Smok se punea mereu între noi şi noua lui pasiune. Într-un final am fost nevoiţi să o acceptăm.

După o lună de miere extrem de scurtă, mâţa Miţa a rămas însărcinată. Smok era în al nouă-lea cer, parcă plutea pe norişori roz. Îi făcea toate poftele, o lăsa să hăpăie ca sparta bucăţelele cele mai gustoase de carne, stătea în ploaie ca blegu ca să o apere de ceilalţi motani, în timp ce ea se lăfăia la dos. Drept răsplată, Miţa îl gratula din când în când cu ghiarele înfipte în falca lui.

Şi veni şi ziua cea mare. Miţei i se făcu milă de noi şi scoase din portbagaj doar patru ghemotoace monocrome. Patru mici autostopişti pregătiţi să facă cu degetul primei maşini care să-i ducă în “viaţă”. Nici unul din ei nu semăna cu Smok, cum nu seamănă Cătălin Botezatu cu transsexualul Cici Balerina. Eu şi Mona ne-am privit cu subînţeles. Cei patru semănau leit cu o veche cunoştinţă de a noastră. Doar Smok părea a nu se fi prins. Ferice de el.

E de prisos să spun că cei patru monstruleţi mi-au transformat viaţa în calvar, dar aşa este. În decurs de o săptămână au făcut harcea parcea grădina cu flori. Încă nu i-am botezat, aşteptăm sugestii. Şi doritori.

În încheiere pot să pun un filmuleţ care să confime cele scrise mai sus? “Nu!” (mormăi unicul fan pe jumătate adormit).

Mă pupi, că eu tot îl pun:

Comments are closed.