Prima amintire

Posted: September 25, 2008 in O
Tags: , , , , , ,

Ziua de ieri a fost una monotonă. Nimic ieşit din comun, nimic de povestit. Nu sunt James Bond, să mă arunc dimineaţa din elicopter, să îl salvez la prânz pe primul ministru din ghearele teroriştilor, iar seara să fac dragoste cu Elena Udrea. Nimic din toate astea. Nu în timpul săptămânii. Deci, când nu am despre ce să scriu pe blog, apelez la amintiri.

Amintirile sunt tot un fel de blog , în mintea noastră, post-uri  cărora timpul le şterge data publicării. Şi amintirile au comentarii ataşate de ele, de genul: “ar fi trebuit totuşi să o sărut”, sau ” ce păcat că a durat atăt de puţin”, sau “băi da’ fraier am fost”.

Răsfoind blogul cu amintiri din capul meu, am ajuns la prima pagină. O pagină îngălbenită de timp, cu unele cuvinte sau fraze şterse pe alocuri, Prima mea amintire:

Aveam vreo trei-patru ani şi eram la grădiniţă în grupa mică. Era zi de diafilm. Cum, nu ştiţi ce e ăla? Era străbunicul proiectorului de azi, un fel de prezentare Powerpoint, da’ cu desene animate. La noi în grădiniţă se organiza doar o dată pe săptămână. Ne strângeau pe toţi într-o sală, ne aşezau pe scăunele, trăgeau perdelele la ferestre şi proiectau pe perete poze din desene animate comentate, povestite şi explicate de către una din educatoare. Nu vă puteţi imagina fericirea şi extazul nostru în astfel de zile în care ne holbam, cu gura căscată şi cu mucii curgând, la peretele alb pe care defilau balauri, zâne şi broaşte fermecate.

Cum spuneam, era zi de diafilm. Ne-am aşezat comozi, luminile s-au stins iar vocea dogită de tutun a naratoarei-educatoare ne anunţă solemn: “Povestea Scufiţei Roşie”. Noi, cu inima cât un purice. Şi povestea începu. La scena în care Scufiţa se întâlneşte cu lupul în căsuţa bunicuţei, noi eram toţi deja cu genunchii la gură. “-Ca să te înghit mai bine”, hăhăi educatoarea dar se înecă, tuşii şi începu să urle: “Care din voi a făcut căcuţă pe el?”

Ne uitam cu stupoare şi neîncredere unul la altul. Mirosea într-adevăr oribil dar prinşi de suspansul poveştii nu realizaserăm lucrul acesta până atunci. Eu eram cel mai revoltat. O săptămână întreagă aşteptasem filmul care acum era întrerupt din cauza unui căcăcios. M-am ridicat din scaun şi am început să arunc priviri inchizitoriale în stânga şi în dreapta, încercând să-l descopăr pe mizerabil. Educatoarea deja trecuse la mirositul poponeţelor din copil în copil. Când a ajuns în dreptul meu, a mirosit, a făcut ochii mari şi s-a uitat la mine. Eu m-am uitat la ea…

Aici se rupe filmul. Din ce a urmat nu mai îmi aduc aminte decât doar că stăteam gol-goluţ în grădina cu flori a instituţiei iar educatoarea mă uda temeinic cu furtunul.

Comments are closed.